Lectoratul de Italiană din cadrul Facultății de Litere a Universității „Ovidius” din Constanța va organiza, miercuri, 20 octombrie, începând cu ora 10.00, manifestarea DANTE CELEBRATO ALL'UNIVERSITÀ OVIDIUS DI CONSTANTA. Acțiunea este prilejuită de cea de-a XXI-a ediṭie a Săptămânii Limbii italiene in lume. Evenimentul va avea loc online, pe platforma Webex, și va reuni cadre didactice și studenți de la Universitatea „Ovidius”, precum și elevi de la liceele constănțene care studiază limba italiană.
În cadrul acestei manifestări vor susține prezentări conf. univ. dr. Corina Anton de la Universitatea din București, prof. Antonio Giuseppe Balistreri, lect. univ. dr. Daniela Crăciun și lect. univ. dr. Marinela Vrămuleț.