Facultatea de Litere a Universității Ovidius din Constanța a primit, vineri, 19 august, vizita unui grup de studenți din Republica Turcia, grup aflat la Constanța în cadrul unui program derulat cu sprijinul Agenției de Cooperare și coordonare Turcă (TIKA). Întâlnirea a avut loc la Lectoratul de limbă, cultură și civilizație turcă „M. A. Ersoy”, unde studenților li s-au oferit informații despre programele Facultății de Litere a Universității Ovidius din Constanța, precum și despre patrimoniul multicultural al spațiului dobrogean.