Misiune și obiective
Specializarea STUDII AMERICANE (în limba engleză) oferă o viziune interdisciplinară asupra paradigmei culturale şi instituţionale a societăţii nord-americane, dintr-o perspectivă diacronică şi sincronică. Domeniul studiilor culturale este în mod esenţial interdisciplinar, încorporând elemente de ştiinţe sociale, antropologie, ştiinţe politice, istorie, literatură şi teorie literară, teoria discursului, sociolingvistică. De aceea, disciplinele de studiu ale programului de licenţă STUDII AMERICANE (în limba engleză) analizează multiculturalismul american, cultura şi mentalităţile, pluralismul credinţelor religioase şi al curentelor de gândire, statutul puterii şi chestiunea separării puterilor în stat, rolul drepturilor şi libertătilor omului, precum şi aplicabilitatea lor, conformismul social, politic şi cultural, trecerea de la o democraţie normativă, la una majoritară şi apoi la una participativă. Specializarea deschide o perspectivă interpretativă asupra celui mai performant model cultural în epoca globalizării, lansând de asemenea oportunitatea unor direcţii comparatiste, mai cu seamă din perspectiva euro-atlantică.
Specializarea STUDII AMERICANE (în limba engleză) îşi asumă misiunea de formare de specialişti într-un domeniu interdisciplinar (filologie, istorie, artă, teorii ale culturii), oferind atât o pregătire filologică cât şi o deschidere (inter)culturală largă absolvenţilor de liceu cu diplomă de bacalaureat, indiferent de domeniu. Această specializare se adresează tinerilor care doresc să se dedice învăţământului, dar şi altor domenii cum ar fi publicistică, editare de carte, traducere şi interpretariat, integrare socială și etnică, administrație publică, precum şi persoanelor deja salariate, în căutare de reconversie profesională.
Programul este acreditat conform standardelor și regulamentelor ARACIS (Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Superior), iar absolvenții obțin diploma de licență în Domeniul de licență STUDII CULTURALE, Domeniul fundamental ȘTIINȚE UMANISTE ŞI ARTE.
Forma de învăţământ:cu frecvență (IF)
Limba de studiu: engleză
Discipline de studiu
Anul I
|
Introducere în studii culturale; Introducere în studii americane; Istorie culturală americană; Culturile globalizării; Civilizație și istorie literară americană I,II; Engleză americană contemporană I, II; Curs practic engleză I, II; Educație fizică; Practică de specialitate; Opționale: Introducere în antropologie culturală / Antropologie socială; Constituția americană / Instituțiile americane și sistemul politic american; Etică și integritate academică / Redactare de texte; Curs practic limba complementară (germană/ italiană / turcă) I, II |
Anul II
|
Diversitate etnoculturală;Mentalitate și cultură (Cultură populară); Civilizație și istorie literară în spațiul american III, IV; Engleză americană contemporană III, IV; Curs practic engleză III, IV; Educație fizică; Practica de specialitate; Opționale: Introducere în cultura media Americana / Forma de artă a cuvântului intre sistem și proces;Concepte de filosofie americană / Identitate și gen în cultura americană; Sistemul educaţional american / Mişcarea drepturilor civile în SUA; Curs practic limba complementară (germană / italiană / turcă) I, II |
Anul III
|
Configurații geopolitice; Cultură și religii în SUA; Civilizație și istorie literară în spațiul american V, VI; Engleză americană contemporană V, VI; Sociologia limbajului I, II; Filmul american;Teatru american contemporan; Metodologia cercetării de teren I, II; Curs practic engleză V, VI; Practica elaborării lucrării de licență Opționale: Cultură și dezvoltare regională / Economie și lumea de afaceri; Artă americană contemporană / Muzică americană; Poezie americană și artă urbană americană / Identitate culturală și reprezentare literară. |
Perspective profesionale
Durata studiilor: 3 ani, finalizate cu elaborarea și susținerea Lucrării de licență.
Pregătirea multidirecţională la finalul celor trei ani de studiu deschide studenţilor oportunităţi multiple de aplicare a cunoştinţelor dobândite în facultate şi de angajabilitate, în următoarele domenii de activitate: cercetare studii culturale, cercetare filologie, relaţii internaţionale, afaceri europene, management proiect, consiliere în învăţământ şi în instituţii publice, publicitate, mass-media (presă, radio), traducere şi interpretare, biblioteconomie, învãtãmânt preşcolar, învãtãmânt primar, învãţãmânt gimnazial.
- Asistent de cercetare (cod 264315); Secretar general agenţie presă, editură (cod 261919); Secretar general redacţie (134912); Manager al organizaţiei culturale (cod 143105); Mentor (cod 235902); Comentator radio TV (cod 264222); Consilier administrație publică(cod242201); Consilier şcolar (cod 235903); Designer instrucţional (cod 235904); Dezvoltator de e-learning (cod 235905); Referent relaţii externe (cod 242215); Secretar diplomatic (cod 242215); Manager proiect (cod 242101); Documentarist (cod 262203); Referent difuzare carte (cod 243204); Referent de specialitate aşezământ cultural (cod 243207); Comentator publicist (cod 264201); Corespondent special (ţară şi străinătate) (cod 264203); Corespondent presă (cod 264205); Editorialist (cod 264207); Lector presă / editură (cod 264209); Publicist comentator (cod 264210); Redactor (cod 245113); Secretar redacţie (cod 264215); Organizator relaţii (cod 243209); Expert relaţii externe (cod 243213); Traducãtor (cod 264306); Manager cultural (cod 134921); Specialist în protocol și ceremonial (cod 243204);
- Grupa majoră 2 din COR:2. Specialisti in diverse domenii de activitate/ Corespondența ISCO 08: 2 – Professionals
