CENTRUL DE SERVICII LINGVISTICE (CSL) este o structură a Facultății de Litere din cadrul Universității Ovidius din Constanța, ce oferă servicii lingvistice profesionale comunității academice, partenerilor instituționali și publicului interesat.
Obiectivele sale lingvistice sunt variate și se reflectă în activitățile de predare, testare, cercetare și comunicare profesională, adresându-se atât studenților și angajaților Universității Ovidius din Constanța, cât și altor categorii de solicitanți externi, cu vârsta peste 16 ani.
1. Cursuri, în conformitate cu CECRL1 (Cadrul European Comun de Referință pentru Limbi):
a. Cursuri de limbi străine: engleză, germană, franceză, italiană, turcă, neogreacă
b. Cursuri de pregătire pentru testele de competență lingvistică ale FL
c. Cursuri de pregătire pentru teste internaționale: Cambridge, TOEFL, Goethe Zertifikate, IELTS, DELF, DELE, Sprachdiplom etc.
d. Cursuri de limba română ca limbă străină
e. Cursuri individuale și intensive de limbi moderne și limba română ca limbă străină
f. Cursuri de pregătire lingvistică în vederea obținerii cetățeniei române
2. Alte activități:
a. Consultanță pentru limbi moderne și pentru limba română
b. Traducere și interpretariat
c. Organizarea evenimentelor culturale și științifice în profilul CSL
