Cristina Popescu - Ovidius şi populaţiile pontice. Identitate şi alteritate în poezia ovidiană a exilului
(pag. 67-78)
Producţia literară a exilului lui Ovidius descrie amprenta noului său mod de viaţă asupra identităţii sale, în dubla sa condiţie – de exilat şi de poet – punând în evidenţă alteritatea nefamiliară care caracteriza locul exilului său: războaiele din Scythia Minor, conflictele dintre locuitorii Tomisului şi diferite populaţii, aspectele vieţii cotidiene, discomfortul climateric şi ambiental, ca şi alte aspecte ale vieţii Danubiano-Pontice. Cele 96 de elegii ale exilului evidenţiază tensiunea permanentă dintre centru şi periferie, de exemplu dintre Roma, pe de o parte, centrul nedisputat al Imperiului şi al lumii, şi Tomis, pe de altă parte, un mic port situat la marginea Imperiului, la marginea lumii civilizate. Elegiile pontice dezvăluie, direct şi fără ocolişuri, severa discrepanţă istorică dintre lumea romană şi cea pontică barbară, între civilizaţie şi înnapoiere.