Marina Cap-Bun -
Condiţia umană între fantastic şi absurd, în „Rinocerii” lui Eugen Ionesco
(pag. 71-82)
Preferinţa lui Eugene Ionesco pentru Metamorfoza lui Kafka ne dă o importantă cheie de înţelegere a piesei sale Rinocerii, o piesă complexă, bazată pe o structură sofisticată de straturi semnificante alegorizabile la mai multe nivele. Chiar dacă dramaturgul a insistat asupra indiferenţei sale faţă de orice tip de ideologie, se pare că tocmai acest miez ideologic a fost cauza succesului fără precedent al piesei şi tot el a făcut-o comprehensibilă publicului şi criticii teatrale. Contextul politic şi cultural francez, mai înclinat să denunţe excesele de dreapta, mai cu seamă pe cele fasciste, a favorizat această lecturare unilaterală a piesei şi a scos în evidenţă posibilele sale implicaţii biografice. În acest eseu, încerc să trec dincolo de această lectură şi să văd piesa ca o ilustrare a condiţiei umane ca zbucium între absurd şi fantastic. În vreme ce toţi ceilalţi se transformă în rinoceri şi însuşi umanismul este ameninţat de noua filozofie şi de noua axiologie a pahidermelor dominante, personajul central Bérenger rămâne alergic la rinocerită şi refuză să renunţe la morala umană şi la setul de valori pe care civilizaţia umană le-a construit de-a lungul secolelor. Dar, în final, atât conformismul cât şi non-conformismul sunt la fel de absurde şi piesa ilustrează sentimentul de neadaptatare al eroului, cum sugera Martin Esslin.