Carmen-Ecaterina Aştirbei -
La poésie comme « Écart ». Quelques considérations sur la « Négativité » du discours poétique
(pag. 9-16)
Prezentul studiu este conceput ca o analiză a intentionalităţii discursului poetic. Prima ipoteză postulează natura gratuită a acestui tip de discurs care ar fi privat de sens şi înţeles drept rezultatul accidentului, al lipsei logicii. Astfel, în acest caz discursul poetic ar fi independent de receptorii săi. Pe de altă parte, Jakobson şi formaliştii ruşi consideră că discursul poetic este o structură organizată a materialului verbal, îndreptată spre un public specific şi care are drept scop unic propria sa funcţionare. Scriitura poetică se caracterizează prin multiplicitate semantică, care diferă de logica discursivă comună; prin urmare, acest discurs îi solicită cititorului o decodare atentă. O altă teorie care, în opinia noastră, a devenit clişeu lingvistic, este definirea poeziei drept écart, transgresiune sau violare sistematică a regulilor lingvistice. Datorită acestui refuz al normelor ca şi a utilizării tropilor, definiţia discursului poetic implică mai degrabă categorii negative. Totuşi, analiza noastră va demonstra că “negativitatea” aparentă a poeziei poate fi în acelaşi timp productivă, ca de pildă dacă contribuie la crearea şi sublinierea stilului poetic, a originalităţii sau a valorii estetice a operei literare. În concluzie, discursul poetic nu are un scop deconstructiv în sine, ci este făcut să fascineze publicul şi să inducă o anumită stare poetică, o stare de graţie care îl va ajuta pe cititor să decodeze poemul.