Bogdan-Petru Maleon - O introducere în exilul politic bizanzin
(pag. 173-188)
Imperiul Bizantin a moştenit politica romană conform căreia cel ce urma să preia puterea era ales de senat, popor şi armată. Rolul fiecăreia dintre instanţele menţionate a fost diferit între secolele al V-lea şi al X-lea, datorită influenţelor factorilor politici, sociali şi economici. După adoptarea creştinismului s-a considerat că împăraţii erau aleşi de Dumnezeu, prin factorii constituţionali romani, şi continuitatea domniei lor era condiţionată de virtuţile creştine. Abandonarea modelului creştin de către suverani ducea la pierderea legitimităţii şi, în consecinţă, supuşii trebuiau să-i înlăture de la putere. Cei deposedaţi de putere sau pretendenţii care eşuau în lupta lor pentru putere erau ucişi sau exilaţi. Acest studiu îşi propune să reliefeze felul în care se ordona exilul, cu accent pe modalităţile prin care se realizau aceste operaţiuni. Un alt punct focal este maniera în care anumite zone geografice erau preferate pentru exilul politic şi explicarea semnificaţiilor lor simbolice. Aceasta abordare sugerează o nouă înţelegere a ideologiei politice luând în considerare mecanismele de excludere de la puterea politică.