Studii româneşti în ISRAEL

STUDIILE   DE  LIMBĂ  ŞI  CULTURĂ  ROMÂNEASCĂ  ÎN   ISRAEL: OBSERVAŢII  ISTORICE 

LUCIAN-ZEEV  HERŞCOVICI

National Library of Israel

Articolul de faţă îşi propune să răspundă la câteva întrebări referitoare la situaţia limbii şi culturii româneşti în Israel. Care este nivelul studiilor româneşti în Israel? Care este specificul lor? Spre ce domenii se îndreaptă? Care este poziţia limbii şi culturii române în această ţară din punct de vedere istoric, precum şi în prezent? Cine sunt oamenii interesaţi în cunoaşterea limbii române? Cine sunt consumatorii culturii române? În ce formă şi sub auspiciile căror instituţii se dezvoltă cultura românească şi studiile româneşti în Israel? Există numai consumatori posibili ai culturii române sau există şi creatori ai ei în această ţară? Este vorba despre o cultură română propriu-zisă sau despre o cultură specifică israelo-română, având rădăcini în cultura română, pe de o parte, şi în cultura evreiască, pe de altă parte? Pentru a răspunde la aceste întrebări trebuie să menţionăm un aspect specific Israelului. În această ţară, destinată a fi patria poporului evreu, există o comunitate mare de evrei originari din România. Evreii  din România s-au stabilit pe teritoriul actual al Israelului încă din anii 80 ai secolului al XIX-lea. În prezent, numărul lor este de circa 200.000 de persoane. Anterior, în anii 60-70 ai secolului al XX-lea, numărul lor era de circa 400.000. Aceşti oameni au păstrat limba şi cultura română după stabilirea lor în Israel, reprezentând o masă de consumatori ai culturii române şi de vorbitori de limba română. Printre ei au fost totdeauna producători de cultură română, inclusiv scriitori, oameni de artă, ziarişti. Aceştia au influenţat atât cultura română în Israel, cât şi cultura israeliană, în care au pătruns elemente culturale şi tradiţii folclorice româneşti. Un exemplu în acest sens este dansul popular israelian „Hora”, bazat pe horele româneşti. Există influenţe ale muzicii româneşti în muzica israeliană, fie directe, fie prin intermediul muzicii evreieşti hasidice. Teme româneşti sunt prezente în literatura israeliană, după cum sunt prezente şi în literatura ebraică modernă încă la sfârşitul secolului al XIX-lea. Evreii originari din România au adus o tradiţie culturală dublă, atât evreiască, cât şi românească. Poziţia în Israel a comunităţii originarilor din România este asemănătoare cu cea a altor comunităţi, originare din alte ţări, care au adus atât tradiţia culturală evreiască locală, cât şi tradiţia culturală a ţării de origine, care a influenţat cultura israeliană, cu caracter sintetic. În privinţa limbii române, trebuie să menţionăm că ea a fost vorbită pe teritoriul Israelului, respectiv în coloniile evreieşti din Palestina Otomană  încă de la începutul primei imigraţii moderne a evreilor din România (prima „alyah”), în anul 1882. Familii evreieşti imigrate în Palestina Otomană au păstrat limba română atât pentru conversaţii particulare între membrii lor, cât şi în corespondenţă. Scrisorile provenite de la aceşti oameni demonstrează că autorii lor căutau să le scrie într-o formă cât mai corectă din punct de vedere gramatical. Dovezi asupra aşa-numitei „românofonii” în coloniile evreieşti din Palestina Otomană  în perioada 1882-1914 găsim atât în corespondenţa unor colonişti din noile aşezări Rosh Pinah, Samarin (Zikhron Yaakov), Yesod Hamaalah, cât şi în relatări literare contemporane. Printre acestea din urmă menţionăm întâlnirea scriitorului Moise Ronetti-Roman cu reprezentanţi ai acestor colonii la expoziţia agricolă de la Berlin, povestită de el în eseul Două măsuri (1898), precum şi amintirile intelectualului şi activistului politic Adolphe Stern, care povesteşte despre vizita lui în Palestina Otomană în anul 1913. Printre altele, Adolphe Stern povesteşte despre Samuel Loupo, directorul şcolii agricole  Mikweh Israel, cu care a  conversat în limba română, precum şi despre elevi ai aceleiaşi şcoli care vorbeau această limbă, ceea ce l-a bucurat. „Românofonia” lingvistică a continuat în Palestina în perioada mandatului Marii Britanii asupra acestei ţări (1919-1948), când numărul imigranţilor evrei din România românizaţi lingvistic a crescut. În aceeaşi perioadă a fost întemeiată organizaţia principală a evreilor originari din România, „Hitachduth Oley Romanyah”, în conducerea căreia s-au aflat personalităţi importante, precum doctorul în filosofie Samuel Stern-Kochavi şi ziaristul Mayer Ebner. În mod paralel a fost întemeiată şi a funcţionat Biserica Ortodoxă Română din Ierusalim, reprezentanţă a Patriarhiei României în Ţara Sfântă şi cămin pentru pelerinii români creştini ortodocşi veniţi în vizită la Locurile Sfinte. În timpul celui de-al doilea război mondial, clădirea ei a fost ocupată de autorităţile mandatare britanice, fiind folosită de postul de radio BBC pentru transmiterea programelor în limba română. Camera de Comerţ Româno-Palestiniană, care a funcţionat în perioada interbelică, a editat două publicaţii cu caracter economic în limba română, Buletinul Camerei de Comerţ Româno-Palestiniană (1934-1938) şi Informatorul (1937). Aceste două publicaţii au apărut la Bucureşti, dar au fost difuzate şi în Palestina. În mod paralel, la Haifa a apărut revista economică în limba română Palestina: organ independent de informaţiuni, pentru strângerea relaţiunilor comerciale şi financiare dintre România şi Palestina. Din această publicaţie au apărut două numere, în anul 1935. Către sfârşitul perioadei mandatului britanic (1947), când numărul imigranţilor din România acrescut, organizaţia Hitachduth Oley Romanyah a început să publice un Buletin informativ bilingv, în limba română şi limba ebraică. În privinţa limbii şi culturii româneşti în Palestina în perioada mandatului britanic, trebuie menţionată existenţa unui consulat românesc la Ierusalim. Unul dntre consulii români, Marcu Beza, a publicat două cărţi, Pe tărâmuri biblice (1934) şi Urme româneşti în Orient (1935) care oferă mărturii asupra limbii şi culturii române în Palestina în acea perioadă. Alte asemenea mărturii literare interesante apar în romanul Mesia poate să aştepte: cu maşina pe urmele profeţilor de I. Ludo (publicat de el în anul 1934, în urma vizitei în Palestina), precum şi în volumul memorialistic al actorului N. Stroe, intitulat Alo!!! Vă  povesteşte Stroe, apărut la Tel Aviv în anul 1978 (autorul vizitase Palestina în cadrul unui turneu teatral, iar trupa în care era membru prezentase spectacole în limba română la Tel Aviv şi Haifa în anii 30). După întemeierea statului Israel, numărul imigranţilor evrei veniţi din România a crescut repede. În mod paralel se constată o creştere vertiginoasă a „românofoniei”: majoritatea acestor imigranţi erau vorbitori de limba română şi consumatori de cultură românească. Ei au continuat să folosească limba română. Printre aceşti imigranţi erau şi intelectuali de limba română, care au continuat nu numai să folosească această limbă, ci şi să o cultive în scrieri literare şi în publicistică. Aceşti imigranţi intelectuali devin producători de cultură şi literatură în limba română, masa de imigranţi de nivel mediu şi submediu devenind consumatori ai acestei culturi. O parte dintre aceşti imigranţi intelectuali ajunseseră în Israel la o vârstă la care nu puteau asimila limba ebraică la un nivel care să le permită cultivarea ei la un nivel ridicat. La aceasta se adăugau condiţiile economice şi sociale grele, care îi împiedicau să-şi dedice timpul asimilării limbii ebraice. În România, unii dintre aceşti imigranţi intelectuali fuseseră scriitori, istorici, ziarişti, avocaţi, profesori, medici, oameni de artă, actori. Ei se puteau exprima uşor şi în formă literară numai în limba română. Pentru aceşti oameni, creaţia literară şi publicistică, precum şi viaţa culturală în general era o continuare a activităţii începută în România în acelaşi domeniu în limba română. Limba română le servea pentru satisfacerea necesităţilor intelectuale;  ei nu puteau renunţa la ea. Dimpotrivă, unii dintre ei nu numai că scriu în limba română şi publică în presa care apărea în această limbă, ci îşi publică ei înşişi lucrări literare, pe cont propriu, în cazul în care nu le pot publica la o editură. Cititorii posibili, dispuşi uneori chiar să cumpere aceste cărţi sau să se aboneze la publicaţiile seriale, erau tot din rândul imigranţilor vorbitori de română. Statul Israel nu încuraja decât într-o mică măsură publicaţiile şi reprezentaţiile teatrale în altă limbă decât ebraica. Difuzarea publicaţiilor în limba română putea fi făcută numai în Israel şi rareori în rândul exilului românesc (în funcţie de tema tratată). Aceste publicaţii nu puteau pătrunde în România decât prin turişti sau în mod neoficial, când reuşeau să scape de vigilenţa cenzurii: regimul lor era ca şi cel al publicaţiilor din exilul românesc. Mai târziu, în anii 60, unele ziare apărute în Israel în limba română ajungeau în România în număr mic, prin intermediul Ambasadei Israelului, cu scopul prezentării statului Israel evreilor din România candidaţi la emigrare. Un aspect specific al literaturii israeliene de limba română este tratarea temei evreieşti. Ea apare la majoritatea scriitorilor israelieni de limba română. Unii dintre ei trataseră această temă în scrierile lor încă în România: este vorba despre scriitori şi ziarişti de orientare naţională evreiască şi sionistă, precum  şi de cei preocupaţi de viaţa târguşorului sau a cartierului evreiesc, ca şi de nostalgia lui. După stabilirea acestor oameni în Israel, tema evreiască se accentuează în scrierile lor. Un loc important în acest sens îl ocupă tema Holocaustului, prin care trecuseră aceşti oameni înşişi. De asemenea, o temă prezentă adeseori în scrierile lor este cea a realităţii israeliene în care trăiau. Uneori, ea este prezentată în mod realist, alteori în formă idealizată, chiar propagandistică. Din acest motiv putem afirma că este vorba despre o cultură specifică israelo-română, ale cărei rădăcini sunt atât în cultura română, cât şi în cultura evreiască. Limba de expresie este cea română, deşi uneori unele scrieri literare şi istorice pe teme româno-evreieşti sau româneşti sunt scrise şi prezentate în limba ebraică. Apar şi traduceri de opere literare din limba română în limba ebraică, fenomen care continuă şi în prezent. În afară de aceste fenomene, în anii 60-70 în Israel a funcţionat un grup organizat de scriitori care scriau în limba română: Cenaclul Literar Menora din Ierusalim, în fruntea căruia s-a aflat scriitorul şi istoricul documentarist Israel Bar Avi (1915-1974). Sub auspiciile acestui cenaclu au apărut circa 150 cărţi şi broşuri de literatură şi istorie   a evreilor din România, precum şi pe teme iudaice. Termenul „scriitori israelieni de limba română”, precum şi conceptul „literatură israeliană de limba română” au apărut în cadrul acestui cenaclu, propus fiind de Israel Bar Avi însuşi împreună cu Anda Amir, scriitoare de limba ebraică, dar bună cunoscătoare a limbii române, originară din Basarabia, stabilită în Palestina mandatară încă din perioada interbelică. După decesul lui Israel Bar Avi a fost întemeiată o asociaţie specială a scriitorilor israelieni de limba română, condusă de poetul Shaul Carmel. Aceasta asociaţie funcţionează până în prezent, având şi o revistă literară, Izvoare, care – vorba lui Caragiale – apare când poate. De asemenea este important să menţionăm existenţa unui număr mare de publicaţii israeliene de română, pe teme diverse, apărute în perioade diferite, de obicei în anii 60-70 ai secolului XX. Este vorba despre publicaţii cu caracter politic (toate partidele politice erau interesate să primească voturile originarilor din România), literar, cultural, cotidian. În catalogul Bibliotecii Naţionale a Israelului din Ierusalim sunt înregistrate 59 titluri de publicaţii periodice de limba română apărute în Israel. Numărul lor ar putea fi chiar mai mare, unele fiind înregistrate numai după numele instituţiei care le-a publicat sau după tema tratată. Este vorba despre publicaţii apărute în perioada 1948-2007. În prezent apar în Israel două cotidiene în limba română: Viaţa noastră, aparţinând  omului de afaceri George Edri, redactor fiind  Mario Nando Varga; şi Jurnalul săptămânii, al cărui fondator şi editor este doamna Doina Meiseles. Cotidianul Viaţa noastră apare din anul 1950; printre întemeietorii lui a fost ziaristul Meir Lindner. O perioadă îndelungată a aparţinut partidului muncii, reflectând punctul de vedere al acestui partid politic. Ulterior acest cotidian a fost vândut unui om de afaceri, care l-a transformat în ziar independent. Un grup de ziarişti de la acelaşi ziar au decis să întemeieze un cotidian diferit, particular, intitulat Ultima oră, în anul 1995. Acest cotidian, condus de ziariştii Isac Schecter, Jean Steiger şi Sebastian Costin a apărut până în anul 2007. După decesul prematur al lui Sebastian Costin (1997), urmat de decesul lui Isac Schechter (2007), cotidianul a devenit săptămânal şi apoi şi-a încetat apariţia, fiind înlocuit de Jurnalul săptămânii, la început săptămânal, apoi cotidian. În afară de aceste două cotidiene, în Israel mai apar în limba română trei săptămânale: Revista familiei;  Revista mea (apărut în asociere cu ziarul Viaţa noastră);  Express Magazin (apărut în asociere cu ziarul Jurnalul săptămânii), precum şi un lunar, Minimum, redactat şi editat de scriitorul Alexandru Mirodan. Toate aceste publicaţii apar la Tel Aviv şi sunt difuzate în întreaga ţară. Există şi publicaţii locale în limba română, de exemplu în oraşele Haifa, Beer Sheba, Naharyah şi altele. De asemenea, apare şi o publicaţie trimestrială pe teme de mistică indiană, religie comparată şi cultură, Chemarea, la Ierusalim, redactor fiind Viorica Weissman. Datele menţionate corespund situaţiei din luna ianuarie 2008. Menţionăm şi existenţa unei emisiuni de radio zilnice în limba română, în cadrul postului de radio guvernamental al Israelului. Această emisiune, existentă din anul 1954, transmite atât ştiri, cât şi programe culturale, literare şi de istorie a evreilor din România şi poate fi recepţionată în întreaga ţară, iar prin intermediul ordinatorului şi în afara ţării. În privinţa editurilor de limbă română, menţionăm existenţa a trei: Minimum (condusă de scriitorul Alexandru Mirodan) şi Papyrus (condusă de scriitoarea şi publicista Sonia Palty), ambele la Tel Aviv, precum şi Onyx (condusă de publicista Denise Idel), la Haifa. În trecut au existat şi alte edituri: Cultura (condusă de Virgil Montăureanu;  a funcţionat în anii 60, până la moartea directorului proprietar); Glob (condusă de scriitorul Marius Mircu, a funcţionat până la retragerea lui) şi altele. De asemenea au funcţionat tipografii de limba română, precum  Ijak şi Sofrim, care nu mai funcţionează. Trebuie să menţionăm că printre publicaţiile de limba română apărute în Israel în anii 70-80 a fost o revistă editată de Biserica Ortodoxă Română din Ierusalim cu ajutorul Patriarhiei României, Învierea (1973-1988). După schimbarea politică din România, de la 22 decembrie 1989, situaţia culturii româneşti în Israel s-a îmbunătăţit. Scriitorii israelieni de limba română au reînceput să publice în România, încetând de a mai fi ostracizaţi. Trupele de teatru din România, care veneau şi anterior în Israel pentru a da spectacole în limba română, au început să vină în mod liber. La aceasta a contribuit şi prezenţa unui număr mare de lucrători români în Israel, în anii 90 ai secolului XX  şi în primii ani ai secolului XXI. Menţionăm şi existenţa unor cercuri culturale ale originarilor din România în câteva oraşe mari din Israel, precum Tel Aviv (în care activează laolaltă Asociaţia Scriitorilor de Limba Română şi Asociaţia Culturală Mondială a Evreilor Originari din România – ACMEOR, condusă de doctorul în istorie Şlomo Leibovici-Laiş); Ierusalim (cerc cultural condus de scriitorul profesor universitar Leon Volovici şi criticul cinematografic Costel Safirman, care activează în colaborare cu Centrul de studiere a evreimii române, din cadrul Universităţii Ebraice din Ierusalim, condus de o comisie academică formată din profesorii universitari Moshe Idel, Leon Volovici şi Aharon Keidar, ca şi de Ditza Goshen, secretară academică, precum şi în colaborare cu loja Bnei Brith a originarilor din România, condusă de Menachem Harel); Haifa (unde activează două asemenea centre culturale, primul condus de scriitoarea Madeleine Davidsohn, iar al doilea condus de scriitorul şi publicistul Shlomo David). De asemenea, menţionăm existenţa, din anul 2005, a Institutului Cultural Român din Tel Aviv.  Până în luna septembrie 2008, acest institut a fost condus de doamna doctor Madeea Axinciuc, bună cunoscătoare a limbii ebraice şi a culturii şi istoriei iudaice. În prezent, programele culturale ale acestui institut sunt organizate de Gabriela Ştefan. Aceste programe culturale includ conferinţe, cu participarea unor personalităţi intelectuale din România, Israel şi alte ţări (persoane ocupate cu viaţa culturală românească), reprezentaţii teatrale care prezintă interes pentru publicul din Israel (de exemplu, piese de Mihail Sebastian, în limbile română şi ebraică), expoziţii (de exemplu, expoziţii de artă ale unor pictori şi sculptori originari din România şi români; o expoziţie de artă sinagogală din România). Institutul Cultural Român din Tel Aviv colaborează atât cu organizaţiile culturale ale israelienilor originari din România, cât şi cu universităţile şi alte instituţii academice israeliene, încurajând răspândirea culturii române în Israel în funcţie de interesul cultural al fiecărei instituţii. De exemplu, expoziţia de artă sinagogală a fost deschisă la Universitatea Bar Ilan din Ramat Gan, universitate cu profil religios iudaic, iar reprezentaţiile teatrale din piesele lui Mihail Sebastian au avut loc la Tel Aviv. Alt exemplu este colaborarea Institutului Cultural Român cu Universitatea Ebraică din Ierusalim pentru organizarea unui simpozion internaţional asupra savantului Moses Gaster cu ocazia împlinirii a 150 de ani de la naşterea acestuia (2006). Un aspect interesant este cel al predării şi învăţării limbii române în Israel. Cursuri de limba română au avut loc în anii precedenţi la Universitatea Ebraică din Ierusalim, fiind predate de studenţi şi doctoranzi din România veniţi cu burse de studii la Centrul pentru studierea evreimii române din cadrul aceleiasi universităţi. Printre profesori au fost doamna Maria Radosav (actualmente doctor, conferenţiar la Universitatea Babeş-Bolyai, în cadrul Institutului de Studii Iudaice Moshe Carmilly), precum şi doamna Madeea Axinciuc (ulterior doctor, director al Institutului Cultural Român, actualmente conferenţiar la Universitatea din Bucureşti, Centrul Goldstein-Goren de Studii Iudaice). În anii următori  au avut loc cursuri de limba română la Universitatea din Tel Aviv, de asemenea de către doctoranzi din România. În afară de aceasta, cursuri de limba română sunt organizate în cadrul Colegiului Carmel de la Daliat-el Carmel, care colaborează cu Universitatea din Timişoara. Studenţi israelieni, atât evrei cât şi arabi şi druzi, învaţă limba română pentru a-şi putea continua ulterior studiile în România în domenii diferite, atât la Universitatea din Timişoara, cât  şi la alte universităţi, în special în domeniul medicinei şi al managementului. Limba română este studiată şi în cadrul unor universităţi populare din Israel, care nu dau diplome: deci aceşti cursanţi învaţă limba română din dorinţa de a o cunoaşte, fără să aştepte o recompensă academică specială. Se pune o întrebare: cine sunt studenţii care decid să înveţe limba română şi care sunt motivele lor. Pentru a răspunde la această întrebare trebuie să menţionăm că este vorba despre  două grupe de vârstă: tineri şi adulţi. În privinţa tinerilor, menţionăm că este vorba de oameni dornici să-şi continue studiile în România în domenii diferite. Unii dintre aceşti tineri provin din familii originare din România, dar cunoştinţele lor de limba română sunt insuficiente pentru studii academice. Altă categorie este cea a tinerilor care doresc să studieze sau să cerceteze istoria evreilor din România, precum şi istoria, cultura şi literatura română, fie în mod special, fie comparativ cu alte literaturi, culturi şi capitole de istorie. Există încă o categorie, cea a tinerilor proveniţi din familii originare din România, care vor să cunoască „rădăcinile” familiei. Mai există şi alţi tineri, care, cunoscând o persoană originară din România, un român ori o româncă cu care vor să se căsătorească, vor să cunoască limba acestuia sau acesteia, precum şi a familiei respectivei persoane. Acest fenomen există şi în rândul unor oameni adulţi. De asemenea, este vorba despre adulţi care se pregătesc să viziteze România, precum şi despre oameni dornici să lucreze în România, fie ca proprietari de firme mici, fie ca salariaţi, precum şi despre oameni care lucrează cu muncitori români în Israel. Totuşi, în acest ultim domeniu se constată o scădere în ultimii ani, datorită scăderii numărului muncitorilor străini în Israel. În schimb apar ghizi turistici şi agenţi de voiaj interesaţi să înveţe o limbă în plus: numărul turiştilor români în Israel a crescut în ultimii ani. Cursuri de limbă română s-au deschis recent în cadrul Institutului Cultural Român, în afară de cele organizate de Universiatea din Tel Aviv: Unitatea pentru învăţarea de limbi străine; Colegiul Carmel; Seminarul Efal din Ramat Efal (Campus Limudim), cadru în care limba română este predată pentru adulţi în cursul unui an sabatic în circa 60-120 ore, precum şi pentru oameni de afaceri şi viitori studenţi la medicină. În aceste cadre, profesorii de limba română au această limbă ca limbă maternă. Prezentările cursurilor sunt făcute prin Internet, în limba ebraică. Nivelul este al limbii necesare în conversaţie, iar metoda este cea a dialogului. Din păcate, nu există manuale academice pentru învăţarea limbii române cu explicaţii gramaticale în limba ebraică, destinate vorbitorilor acestei limbi. Sunt folosite asemenea manuale cu explicaţii în limba engleză. Pentru vorbitorii de ebraică există numai ghiduri (manuale) de conversaţie pentru învăţarea limbii române cu traducere în limba ebraică şi transliterarea cuvintelor, a expresiilor şi frazelor din limba română cu litere ebraice sub formă vocalizată. Trebuie să luăm în consideraţie diferenţa mare între cele două limbi, una romanică şi cealaltă semită, precum şi diferenţa de scriere, româna fiind scrisă cu alfabetul latin în formă fonetică, iar ebraica, în alfabet ebraic. Bineînţeles, manualele de conversaţie folosesc scrierea ebraică integrală, iar pentru transliterarea ebraică a cuvintelor româneşti sunt folosite semivocale ebraice care capătă poziţia de vocale (de exemplu, utilizarea literei ebraice „alef” pentru litera a), precum şi menţionarea vocalelor ebraice sub formă de semne sub litere, într-un sistem adaptat modului de utilizare a vocalelor în limba română. Un asemenea ghid sau manual de conversaţie practică (Sichon yvry-romany) a fost redactat de subsemnatul (Lucian-Zeev Herşcovici) şi publicat de editura Zack din Ierusalim în anul 1995, cunoscând o ediţie nouă în  anul 2004. Alt ghid sau manual de conversaţie a fost publicat de editura Prolog din Tel Aviv. Există şi dicţionare ebraic-român şi român-ebraic. Putem cita dicţionarul (deşi vechi, dar devenit clasic) realizat de Moshe Immanuel şi de Şlomo Leibovici-Laiş, precum şi dicţionarul realizat de Alfred Hârlăoanu. Sperăm ca studiul limbii române, precum şi difuzarea culturii române să continue în Israel şi în viitor. Deocamdată, ele reprezintă o parte a moştenirii culturale a originarilor din România. Totuşi, trebuie să menţionăm că mulţi părinţi originari din România nu au transmis limba română copiilor lor, considerând că nu le va fi necesară în viitor. Pentru păstrarea limbii şi a culturii române în Israel de către generaţiile următoare se impun eforturi susţinute atât din partea originarilor din România aflaţi în Israel, cât şi din partea Institutului Cultural Român şi a guvernului român.

THE STUDY OF ROMANIAN LANGUAGE AND CULTURE IN ISRAEL: HISTORICAL OBSERVATIONS

Abstract

The aim of our paper is to answer some questions about the situation of the Romanian language and culture in Israel: the specific aspects, the people interested in these subjects, Israeli-Romanian culture and literature. The Romanian language has been used in the territory of the State of Israel (ex-Ottoman Palestine) since the '80s of the 19th century, with the beginning of the modern Jewish immigration from Romania. We begin with a short historical presentation of the use of the Romanian language and of Romanian culture in Israel today. Our paper also presents the position of the Romanian language as that of circa 200,000 persons in Israel, who are its speakers and readers, some tens of them writers and journalists in this language. The study of the Romanian language by children of Romanian parents as well as other interested students and the role of the Romanian Cultural Institute in Tel Aviv is also presented.